Dacă sentința Tribunalului București pronunțată vineri în privința palmaresului Stelei va rămâne definitivă la Curtea de Apel, destui oameni, toți „pe funcție”, vor fi nevoiți să dea niște explicații.
Pentru că, din acel moment, se vor naște niște întrebări pe care ar trebui să le pună, în primul rând, procurorii.
Decizia de vineri a Tribunalului stabilește că tot palmaresul făcut de Steaua între 1947 și 2003 aparține Clubului Sportiv al Armatei și nu clubului lui Becali, FC FCSB SA.
Este o separare a apelor care, odată făcută, nu mai lasă loc de interpretări.
Această clarificare vine după alte două momente cruciale:
– în 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit definitiv că marca Steaua aparține Ministerului Apărării Naționale, iar
– în 2016 Curtea de Apel a interzis grupării private a lui Becali să mai folosească numele „Steaua”.
Treptat, după ani de procese, după zeci de amânări și de termene, după sute de probe depuse la dosare, Justiția a stabilit că, în realitate, clubul lui Gigi Becali, cel care activează în Liga 1, nu are nicio legătură, de orice natură, cu Steaua „istorică”, dar pe al cărei loc continuă și azi să activeze în Liga 1.
De aici încolo, într-o țară în care corupția nu a ros chiar până la temelie instituțiile, pe fir ar trebui să intre Procuratura. Pentru că sentințele succesive ale Justiției au dus la concluzia că un bun al statului român – brandul echipei de fotbal Steaua – a fost înstrăinat ilegal. Am aflat, de fapt, că Steaua a fost – exact cum spunea Dumitru Dragomir în 2005, când s-a autodenunțat în direct la OTV – furată.
Semnătura lipsă: pe 19 iunie 1998, la ministrul apărării ajungea un raport parafat de toți responsabilii, inclusiv comandantul de atunci al CSA Steaua, în care i se solicita să aprobe noul statut al AFC Steaua, prin care această asociație primea toate drepturile asupra brandului. După cum se observă, în partea dreaptă, sub rubrica „HOTĂ‚RÂREA”, cineva a pus ștampila, a scris „Da”, dar lipește semnătura ministrului.
De-a lungul ultimilor ani, ProSport a fost singura publicație care a scris sistematic despre acest subiect deosebit de spinos tocmai pentru că viza sensibilitățile a milioane de suporteri steliști.
Pentru a limpezi apele, ProSport a publicat din 2014 și până azi, tot în exclusivitate, documente relevante, interviuri cu persoane implicate în evenimentele din 2003-2004, sentințele instanțelor și motivările judecătorilor etc.
Astăzi, când Justiția din România a stabilit că Steaua nu e FCSB, conducători din fotbal, politicieni, afaceriști și înalți ofițeri trebuie să răspundă la întrebări.
> Cum a apărut FC FCSB direct în Liga 1, în 2004? > Cine a aprobat scamatoria de a substitui, în plin sezon, o asociație sportivă cu o societate comercială? > Cum a permis conducerea Registrului Comerțului înregistrarea unei societăți comerciale de drept privat cu nume similar unei entități de drept public, lucru strict interzis de lege? > De ce s-au făcut aceste ilegalități? > Cine a avut de câștigat? Pentru că, de pierdut, e clar că a pierdut statul român, care a rămas fără cel mai important brand sportiv, înstrăinat pe gratis. > De ce nici atunci, nici în anii care au urmat, nimeni dintre reprezentanții statului român care ar fi trebuit să îi apere interesele nu a făcut acest lucru (miniștri ai apărării, generali, comandanți ai Clubului Sportiv al Armatei)? De ce nu a fost sesizată Procuratura, deși frauda era evidentă? De ce se tace?
ProSport a dezvăluit, în toamna lui 2016, un raport al comandantului CSA Steaua din 2001, colonelul (acum general) Laurențiu Roșu, în care acesta acuza, cu nume și prenume, înalți ofițeri ai Armatei române că trag sforile să falimenteze clubul și să favorizeze înstrăinarea echipei de fotbal. Actul a fost secretizat, la momentul respectiv, de către superiorii colonelului Laurențiu Roșu. Iată articolul: https://www.prosport.ro/sport-life/special/acte-raportul-interzis-tradatorii-armata-romana-comandantul-csa-anunta-sefii-mapn-2001-afaceristi-politicieni-ofiteri-comploteaza-fure-echipa-fotbal-generalul-rosu-spune-s-urmarit-nimicirea-totala-15992381
Ultima pagină a motivării sentinței ICCJ din 2014, când judecătorii au decis să anuleze marca Steaua deținută de Becali. Pe parcursul dispozitivului, după ce au studiat documentele, magistrații au scris că societatea lui Becali a fost de rea-credință când a înregistrat marca Steaua deși nu primise acceptul proprietarului și știa că nu are acest drept
O grozavă ironie a sorții a făcut ca Steaua, echipa Armatei înființată prin decret în 1947 și băgată direct în Liga 1 în locul dizolvatei (tot prin decret) Carmen București, să dispară, 57 de ani mai târziu, prin același tip de inginerie.
„Cineva” a mutat pur și simplu de la stat în privat o echipă de fotbal – întâmplător, cea mai profitabilă și de succes din Estul Europei.
La începutul anilor 2000, AFC Steaua era extensia autonomă a CSA Steaua în Liga 1. Locul în prima ligă, lotul de jucători și de antrenori, numele, sigla, palmaresul – toate aparțineau Ministerului Apărării, care le cesionase către asociația unde președinte fusese pus Viorel Păunescu. AFC Steaua NU era, așadar, proprietatea lui Viorel Păunescu, pentru ca el să o poată înstrăina. Păunescu era doar administratorul unei entități care folosea niște bunuri cesionate de statul român. Cu toate acestea, în 2003 toate activele și bunurile AFC Steaua au fost cedate către SC FC Steaua SA. Între cele două entități nu exista nicio legătură – doar o oarecare asemănare de nume deliberat produsă de Gigi Becali.
În realitate, totul deosebea aceste două entități:
– AFC Steaua era o ASOCIAȚIE NON-PROFIT, pe când SC FC Steaua este o SOCIETATE COMERCIALĂ‚.
– AFC Steaua avea un Certificat de Identitate Sportivă (CIS) – un fel de act de naștere unic, individual și obligatoriu pentru orice entitate sportivă din România -, SC FC Steaua a obținut un alt CIS. Asta arată că nu vorbim de aceeași entitate sportivă.
– AFC Steaua avea un număr de cont în bancă și un Cod Unic de Identificare (CUI) pentru tranzacțiile comerciale, pe când SC FC Steaua avea alt cont și alt CUI.
– AFC Steaua administra un bun al statului, SC FC Steaua avea patron.
Făcând o paralelă cu înlocuirea AFC Steaua de către SC FC Steaua, ar fi ca și cum, într-o zi, într-o clasă dintr-un liceu de elită elevul Ionică Popescu, un premiant blond și înalt, ar fi înlocuit de Georgică Popescu, un nou-venit care nu știe să citească, roșcat și scund. Iar directorul liceului, complice la această operațiune, ar motiva substituirea prin faptul că pe amândoi îi cheamă Popescu și, deci, sunt aceeași persoană.
Conform legislației sportive interne și internaționale, nu este posibilă substituirea unei asociații (a cărei activitate este reglementată de niște legi) cu o societate comercială (care funcționează după cu totul alte legi) – cu atât mai mult în timpul anului competițional.
Cele două forme de organizare juridică sunt total diferite.
În paranteză fie spus: Gigi Becali știe foarte bine că a solicitat în 2003, de la Ministerul Apărării, permisiunea să folosească numele Steaua în componența denumirii Societății Comerciale pe care voia să o înscrie. Dar a fost refuzat. În scris (documentul este la dosarul procesului cu Armata). Gigi știa, așadar, că nu are voie să facă acest lucru și că proprietarul de drept (MApN) nu e de acord. Cu toate acestea, el a înscris SC FC Steaua SA la Registrul Comerțului – nici astăzi nu a explicat nimeni de la instituția statului român cum a fost posibilă ilegalitatea respectivă (acesta este și motivul pentru care, în aproape toate procesele, Registrul Comerțului a figurat ca inculpat). Cât timp Steaua Armatei există și derulează activități comerciale, legea nu permite înscrierea unei alte entități, la Registrul Comerțului, care să poarte tot numele Steaua.
Tot ca o paralelă: este ca și cum s-ar accepta existența a două firme cu numele „Pepsi”: una, cea originală, și o alta cu sediul într-un garaj, în spatele blocului. Și amândouă să vândă băuturi răcoritoare.
În rezumat: societatea lui Becali nu putea lua legal locul Stelei în fotbalul românesc pentru că latifundiarul
– n-a cumpărat sau închiriat clubul Steaua,
– n-are acte doveditoare,
– nu are niciun drept asupra unui bun care nu-i aparține și nu i-a aparținut niciodată.
Timp de 10 ani, între 2004 și 2014, el s-a folosit doar de o fraudă verbală. Complicii săi, voluntari sau nu: ofițerii din conducerea Armatei și politicienii preumblați pe la șefia ministerului care n-au cerut în mod expres reintrarea în legalitate, dar și șefii FRF și ai LPF.
Ultima pagină a motivării sentinței date de Curtea de Apel în decembrie 2016, când judecătorii au decis că Becali nu are voie să folosească numele „Steaua” pentru echipa sa
Indiferent că la conducerea FRF s-au aflat Mircea Sandu sau Răzvan Burleanu, indiferent că la conducerea LPF s-au aflat Dumitru Dragomir sau Gino Iorgulescu, opoziția acestora față de legi și față de aplicarea sentințelor judecătorești, îndârjirea cu care au apărat afacerea lui Gigi Becali au rămas aceleași. De ce niște instituții puse să respecte legea se zbat să o încalce și lucrează la sporirea confuziei printre suporteri? Nu știm.
Cert e că nimeni nu pare dispus să readucă de bună-voie între parametri legali situația și să pună capăt anomaliei din 2003.
Mircea Sandu și Răzvan Burleanu, Dumitru Dragomir și Gino Iorgulescu sunt invitați să răspundă la câteva întrebări simple. Dacă FC FCSB a apărut în primăvara lui 2004, dacă acest club nu a existat înainte de acel moment (așa cum atestă sentința de vineri), pe ce criteriu a jucat în Liga 1 din iarna lui 2004 încoace?
Unde a dispărut, în pauza dintre turul și returul sezonului 2003-2004, Asociația Fotbal Club Steaua (care își desfășura activitatea folosind cu împrumut activele CSA Steaua, club de stat) și cum a fost posibil să fie înlocuită de o altă entitate apărută peste noapte, Societatea Comercială Fotbal Club Steaua?
Să spună Sandu, Burleanu, Dragomir și Iorgulescu ce scrie în actele lor de la federație și de la ligă! Să le arate. Să le facă publice. Acum e momentul.
În baza cărei legi s-a făcut această substituire? Există vreun precedent în istoria fotbalului mondial? Cine a solicitat, de la MApN, trecerea echipei Steaua din proprietatea statului în proprietatea unei societăți comerciale? Dar există această solicitare? Concret, cu semnătură și cu ștampilă. Așa ceva nu putea aproba decât ministrul – sau poate nici măcar el, pentru că un bun de asemenea valoare, precum brandul Steaua, ar fi trebuit, în mod normal, scos la licitație prin Hotărâre de Guvern semnată de premier.
Cum explică foștii și actualii șefi ai fotbalului, legal vorbind, această situație?
Ideal ar fi s-o spună public, în conferință de presă. Dar și mai bine ar fi s-o facă în fața anchetatorilor. Cot la cot. Toți patru, la aceeași masă: Sandu, Burleanu, Dragomir, Iorgulescu. Să se lămurească toți oamenii cine, ce, cât, unde, cum.
E clar că niciunul din cei de mai sus nu se va grăbi s-o facă benevol. Cineva va trebui să-i scoată din vizuini.
Până la urmă, ce ne spun instanțele, prin sentințele lor? Că Steaua n-a fost decât o altă „privatizare de succes” din multele care au păgubit statul român în ultimii 30 de ani, îmbogățind nemăsurat, la schimb, o oligarhie și un aparat birocratic care, atunci când au fost presate să intre în legalitate, s-au sufocat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER